Accessibility Tools

Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima zi de miercuri din lună intrarea este gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima zi de marți din lună intrarea este gratuită.
Pentru vizite fără ghidaj nu este necesară o programare prealabilă.
Pentru vizitele ghidate, vă rugăm să faceți o programare la adresa secretariat@art.museum.ro cu cel puțin 7 zile în avans.

Începând cu data de 11 iunie etajul II al Galeriei de Artă Românească Modernă va fi închis.
În intervalul 10-11 şi 15-18 iunie 2026, Spațiile Istorice vor fi închise.
În zilele de 18 şi 19 iunie 2026, Galeria de Artă Orientală și Decorativă va fi închisă.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
Muzeul Național de Artă al României
Expoziția-eveniment Muzeul Muzeelor

Expoziția-eveniment Muzeul Muzeelor

De la 08 Iunie 2026 10:00 până la 04 Octombrie 2026 18:00
Categorii: Evenimente, Vernisaje
Vizualizări: 440

Muzeul Muzeelor prezintă peste 100 de piese excepționale, selectate din patrimoniul a 20 de instituții muzeale din toată țara, precum și din colecțiile permanente ale Muzeului Național de Artă al României. Rezultatul este o hartă a capodoperelor cunoscute sau mai puțin cunoscute, pe care publicul le poate descoperi de-a lungul și de-a latul țării și, totodată, o invitație de a călători în timp și în profunzimea lumii vii a artelor frumoase. Muzeul Muzeelor propune publicului unica experiență imersivă reală și autentică: contemplarea directă a capodoperelor într-un spațiu calm, dedicat în întregime acestora, fără artificii, fără grabă și fără tehnologii invazive.

Parcursul complex al expoziției reunește opere, epoci și medii artistice dintre cele mai diverse, și desființează granițele geografice și cronologice, precum și limitările convenționale ale criteriilor stilistice și muzeografice rigide. De la misterioșii idoli neolitici ai culturilor Cucuteni și Gumelnița la statui antice precum fascinantul șarpe Glykon, de la capodopere de Mantegna, Rubens și Nicolae Grigorescu la picturile excepționale și unice în România de Cézanne și Bonnard, și de la manuscrise prețioase, extrem de rar sau chiar niciodată prezentate publicului, la icoane și broderii cu fir de aur și argint din România și din Europa, dar și din Orientul Mijlociu sau Japonia, Muzeul Muzeelor reunește o suită de piese de o valoare inestimabilă, care se pun reciproc în lumină într-un veritabil dans al creației și al căutării frumosului, binelui și al celor mai profunde ori înălțătoare vibrații ale spiritului uman.

Născut din dorința de a elibera curatorii de convențiile profesiei și de a regăsi impulsul autentic al vocației – dragostea pentru frumos și bine –, Muzeul Muzeelor este o sinteză care pune publicul față în față cu arta, invitând fiecare vizitator să construiască propriile punți culturale și emoționale, inefabile și atemporale, între operele care alcătuiesc muzeul ideal al fiecăruia dintre noi, acolo unde cele mai diverse opere se înrudesc, indiferent dacă aparțin muzeelor de arheologie, istorie, etnografie sau de artă veche, modernă ori contemporană.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 12 iunie - 4 octombrie 2026, la MNAR, parterul Galeriei Naționale.

Partener oficial: Banca Transilvania

Expoziție realizată cu sprijinul: Asociației Prietenii MNAR

Parteneri instituționali: Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” - Bacău, Biblioteca Academiei Române - București, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” - București, Muzeul Național de Istorie al României - București, Muzeul Municipiului - București, Muzeul Memorial „Nicolae Grigorescu” - Câmpina, Muzeul de Artă - Craiova, Muzeul de Artă - Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie - Constanța, Muzeul Regiunii Porților de Fier - Drobeta Turnu-Severin, Muzeul Mitropoliei Moldovei - Iaşi, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa - Oltenița, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” - Ploiești, Complexul Muzeal Național Neamț - Piatra Neamț, Muzeul Național Brukenthal - Sibiu, Muzeul Național Peleș - Sinaia, Muzeul Național de Artă - Timișoara, Muzeul de Artă "Dinu și Sevasta Vintilă" - Topalu, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” - Tulcea, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” - Vâlcea

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.